Traducătorul în literatură

Auteurs

  • Tatiana CIOCOI Universitatea de Stat din Moldova

Résumé

Articolul de față reprezintă o analiză a ipostazelor ficționale ale traducătorului de literatură, așa cum apare acesta imaginat și proiectat într-o serie de texte literare de dată recentă. Studiul are drept ipoteză teoretică posibilitatea că marele traducător de literatură este o entitate ideală implicită textului, existentă deja în lumea lui posibilă ca dorință, proiecție, fantasmă sau strategie subiacentă mecanismului generativ. „Traducătorul model” este astfel recunoscut drept problemă concretă de epistemologie și supus unor reflecții conceptuale similare celor extrase din câmpul teoriei lecturii și, în mod particular, din teoria „lectorului model” configurată de Umberto Eco. Ideea centrală a studiului este că orice autor și orice text își construiește propriul mare traducător în funcție de un determinat univers discursiv adresat unui spirit- pereche. Bazată pe exemple literare concrete, analiza efectuată demonstrează existența traducătorului imaginar sau dezirabil, proiectat în ficțiune ca personaj înzestrat cu așteptările și exigențele autorului.

Biographie de l'auteur

Tatiana CIOCOI, Universitatea de Stat din Moldova

Doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar Universitatea de Stat din Moldova

Téléchargements

Publiée

2023-05-23

Comment citer

CIOCOI, T. (2023). Traducătorul în literatură. Études Interdisciplinaires En Sciences Humaines, (9), 161–176. Consulté à l’adresse https://ojs.iliauni.edu.ge/index.php/eish/article/view/691

Numéro

Rubrique

Des articles