Gustave Flaubert: între sensibilitate romantică și imparțialitate realistă

ანოტაცია

Arta obiectivă a unui romancier este ilustrată prin eforturile sale de a părea absent din narațiune, când, de fapt, prezența sa discretă se materializează plenar în ideile și concluziile conținute în fiecare rând scris. Stilul flaubertian este marcat de tendința spre impersonalitate și imparțialitate, aceste calități manifestându- se prin efortul intelectual al scriitorului de a se transpune în personajele sale. Gustave Flaubert a creat la confluența dintre două moduri de gândire și de percepere a lumii – romantismul și realismul, reușind să-și elaboreze propriul stil artistic, bazat pe combinația inconfundabilă dintre metoda științifică a realismului, însoțită de documentarea precisă și rigurozitatea descrierilor, pe de o parte, și imaginația debordantă, atenția sporită acordată trăirilor sentimentale ale personajelor, pe de altă parte. Astfel, atestăm în creația lui Gustave Flaubert două tendințe distincte: prima, care constă în admirația pentru Hugo și influența lui Chateaubriand, datorată adolescenței scriitorului petrecute în plină epocă a romantismului, și a doua, care se manifestă începând cu anul 1849, când disciplina realistă va înfrâna, dar nu va învinge definitiv, această natură pasionată și entuziasmată, deoarece inima sa va rămâne pentru totdeauna plină de tandrețe și sensibilă la orice zvâcnire de romantism.