Viitorul nostalgiei: de la limbaj literar la limbaj vizual
ანოტაცია
Rezumat: Distincția dintre “discurs nostalgic” și “nostalgie”, precum și recentele uzaje teoretice ale conceptului de “nostalgie” în varii câmpuri ale umanioarelor interdisciplinare m-au condus spre reevaluarea istoriei termenului. Am în vedere în special momentul când Jean Starobinski desprinde “nostalgia” de “melancolie”, considerând că nostalgia reprezintă o pedanterie terminologică și neologistică, menită să se stingă atunci când vor dispărea diferențele dintre sat și oraș. Recenta reevaluare a conceptului pe care o realizează criticul genevez în 2012 poate fi așezată în trena câtorva studii consacrate potențialului social al nostalgiei și instituirii unui sens mai curând temporal decât spațial (Fred Davies, Svetlana Boym). Dar ea oferă și oportunitatea unei mai bune focalizări asupra simptomatologiei acestor 2 boli considerate a fi co- dependente. În vreme ce melancolia se manifestă ca un blocaj al umorilor (o blocare în trup), nostalgia este adeseori reprezentată ca o inflamație a creierului. Cele 2 concepte se articulează pe 2 fonduri perceptive diferite: melancolia atinge auzul, în timp ce nostalgia atinge văzul. Făcând apel la 2 filme regizate de Andrei Tarkovski (Nostalgia) și Lars von Trier (Melancholia), am încercat să observ cum se modifică uzajul celor două concepte atunci când trec de la semiotica literară la semiotica cinematică. De asemenea, am dorit să evaluez dacă fondul esențial vizual al nostalgiei este responsabil pentru rezistența și mutabilitatea sa teoretică.
