Premise epistemologice ale diferenţierii şi individualizării demersului didactic

Rezumat

Rezumat: Învăţământul contemporan se îndreaptă spre o educaţie intelectuală diferenţiată. Instruirea diferenţiată se constituie ca un învăţământ pe măsura educabililor, ceea ce conduce la formarea capacităţilor de autoinstruire şi dezvoltarea nevoii de învăţare continuă. Astfel, profesorul nu transmite cunoştinţe, ci organizează, îndrumă activitatea didactică, asistă la formarea capacităţilor de autoinstruire, asigură adaptarea la situaţii noi. Totodată, instruirea diferenţiată permite valorificarea potenţialului fiecăruia şi în acelaşi timp, identificarea mai multor tipuri de indivizi şi stiluri de învăţare prin prisma curentelor filosofice. Societatea umană nu putea exista, nu se putea perpetua şi dezvolta fără transmiterea de la o generaţie la alta a cunoştinţelor acumulate, a deprinderilorşi priceperilor formate. Treptat, societatea umană a selectat acele observaţii semnificative, pozitive, benefice, care au dobândit statutul de reguli, demne de a fi respectate. Marii gânditori ai omenirii din totdeauna, filozofii tuturor timpurilor, au meditat asupra educaţiei, au făcut constatări asupra faptelor educaţionale, au selectat cele mai semnificative observaţii. Conceptul de diferenţiere şi individualizare se regăseşte şi în marile curente filozofice care au propria viziune referitoare la dezvoltarea individualităţii, stimularea creativităţii individuale şi de grup, la integrarea socioprofesională şi dezvoltarea societăţii însăşi.