Textualizarea ne-spusului şi discursivizarea traumei în Jurnal de Franz Kafka

Diana VRABIE

Résumé


Conceptul de «textualizare» a cunoscut de-a lungul timpului evoluții spectaculoase. De la încercarea de a textualiza informații verbale, vizuale, scriitorii vor ajunge să fie pătrunși de necesitatea textualizării ne-spusului, într-o tentativă de recuperare a inefabilului. Relevant ni s-a părut în acest sens cazul lui Franz Kafka, pentru care literatura este locul tuturor contradicțiilor şi elucidărilor. Simțindu-se în permanență trădat de expresie, Kafka nu va renunța nici pentru o clipă la literatură. El va ajunge să textualizeze în Jurnal ne-spusul, folosindu-se de un limbaj care nu vorbeşte (ein Reden, das nicht spricht), care se prezintă ca posibilitate pură a vorbirii şi care posedă două moduri: ascultarea (das Hören) şi tăcerea (das Schweigen). Lectura Jurnalului denotă cu claritate că oamenii se exprimă autentic prin ceea ce nu spun, de unde rezultă incapacitatea de a se readuce pe sine din trecut ori de a se proiecta în viitor. Jurnalul rămâne o mărturie vie a aventurii eului în încercarea de a surprinde acea istorie a spiritului și, totodată, o terapie a traumelor suportate de-a lungul vieții. Universul său diaristic este bîntuit de fantasme, replici întrerupte, suite de momente interioare, înregistrate static, frânturi ale unei atmosfere rămase în straturile de profunzime ale eului. Descumpănind la început, Jurnalul își relevă logica raportului dintre expresie şi existenţă, încercarea de textualizare a ne-spusului la Kafka rămânând mult mai concludentă decât cea mai vibrantă expresie. 


Texte intégral :

PDF

Renvois

  • Il n'y a présentement aucun renvoi.